Era mai bine când n-aveai chip
bărbate,
duh negru...
te plimbai translucid
ca fumul de ţigară prin încăpere,
îmi invadai fosele nazale,
mă drogam cu aroma ta.
Acum eşti brunet
şi ai priviri pătrunzătoare,
ai chip de marmură sculptat,
iar faţa ţi-e albă ca ploaia de vară,
ai expresii, ai gesturi batjocoritoare,
acum ai timp, ai poftă-nsetată
de răzbunare.
Făcliile iadului în ochii-ţi privesc
tânjesc după recea-ţi sărutare
şi zâmbetul ţi-am conservat,
decongelându-l în fiecare seară.
Georgiana Apostol
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu