Era mai bine când n-aveai chip
bărbate,
duh negru...
te plimbai translucid
ca fumul de ţigară prin încăpere,
îmi invadai fosele nazale,
mă drogam cu aroma ta.
Acum eşti brunet
şi ai priviri pătrunzătoare,
ai chip de marmură sculptat,
iar faţa ţi-e albă ca ploaia de vară,
ai expresii, ai gesturi batjocoritoare,
acum ai timp, ai poftă-nsetată
de răzbunare.
Făcliile iadului în ochii-ţi privesc
tânjesc după recea-ţi sărutare
şi zâmbetul ţi-am conservat,
decongelându-l în fiecare seară.
Georgiana Apostol
Îmi inspiri amintiri frivole,
ca frunzele tomnatice,
bezmetice de suferinţă,
de nebunie accentuate.
Şi-mi scormoneşti prin cele mai ascunse
cotloane ale minţii,
vrând să afli
bucle de sentimente
conservate adânc în scorbura cea veche.
Şi mă cuprinzi cu braţele tale
de carton,
sufocându-mi urma de regret,
infectându-mi corpul
cu sare amară,
trasând durerea in nuanţe primare.
Îmi intri pe sub piele,
precum un vierme,
lăsându-ţi larvele adânc implantate în mine
şi printre zăbrele de lacrimi
îmi sorbi grijile
luându-mi deochiul cu mâna,
sufocându-mi celulele dragostei,
cu respiraţia ta.
Georgiana Apostol
Erai diferit când nu ştiai că eşti iubit
Te plimbai liniştit pe aleile-nsorite
Cu gândurile împletite-n petale zburlite de crin
Trupul mai graţios ca al unui armăsar şi fără să ştii
Zâmbetul ţi-era mult mai sincer.
Îmi plăcea să te admir târziu în noapte
Când credeai că nimeni nu-ţi vede
Culorile sufletului ascuns într-un scrin
Îngropate la piept în comoara plină de singurătate.
Îţi purtai somnul greoi pe umerii laţi
Noaptea din tine evada tremurătoare
Spre ţinuturi pârlite de amintiri
Conservate în bucle de timp
Măsurate ca unghiuri convexe pe inimă
Transpuse în lumini fluorescente.
Zi de zi înghit teama de eşec ca o lupoaică flămândă
Mă ofilesc izbită de valurile singurătăţii crescute în tine
Iar inima mea - corabie aflată-n derivă
Tresară de nebunie accentuată când simte
Mirosul crud al iubirii tale de mult apuse.
Georgiana Apostol
